5 ani de metamorfoză, 10 ediţii de efervescenţă, peste 100 de colecţii, peste 1000 de ţinute şi peste 4000 de vizitatori – toate acestea într-un singur eveniment de zile mari : “Moldova Fashion Days” !

 Toamna este, de obicei, sezonul culorilor reci, închise şi sumbre. Noile tendinţe toamnă/iarna 2016-2017  ne surprind, însă, cu o paletă cromatică ce îmbină nuanţele inspirate din natură cu pasteluri diafane.

_dsc0427

Deja a devenit o tradiţie pentru designerii autohtoni ca în fiecare an să reînnoiască cu o nouă interfaţă noile colecţii de sezon. Aceştia au reuşit să impresioneze publicul prin gama largă de articole vestimentare şi accesorii, atât pentru maturi , cât şi pentru cei mici.

Un amalgam de culori, detalii, croieli, combinaţii îndrăzneţe – astfel am putea descrie ţinutele trendy care vor domina sezonul rece.

_dsc0444

Designeri au prezentat variațiuni ale modei anilor nouăzeci – fie că a fost vorba de concordanţa proaspătă a tăieturilor urbane, cu tendințe sporty, sau fie că este vorba de materiale cu volum extrem şi aspect vintage.
La polul opus se află simplitatea și minimalismul materialelor ușoare. În sezonul toamnă/iarnă 2016-17, romantismul este ultra-feminin, siluetele sunt fine, satinul alunecă și dantela arată extraordinar.

De asemenea, la mare căutare în sezonul următor sunt ţinutele care “sărbătoresc” femeia în toată complexitatea ei, care o ajută să se simtă puternică și să-și exprime individualitatea. Cuvântul de ordine este atitudine – și foarte mulți designeri au creat exact astfel de piese, care te ajută să-ți pui în valoare toate atuurile.

_dsc0753

Fiind un eveniment de zile mari, nu au putut lipsi şi invitaţii speciali care au defilat alături de modele şi au făcut un adevărat show, deci organizarea a fost ca la carte, iar oaspeţii s-au delectat doar cu emoţii pozitive.

Jurnalist: Rebeja Sanda
Foto: Gălușcă Alina
                                                                          Galerie foto: